Revoluția creativă a educației

Mi-a luat destul de mult până să termin cartea lui Sir Ken Robinson – O lume ieșită din minți, revoluția creativă a educației. Și nu pentru că ar fi o carte prea lungă, m-am descurcat exemplar cu Solenoid în vreo 5 zile. Dar am dat-o gata după aproximativ o lună și nu regret că am citit-o.

Vrăjită fiind de ideile lui Robinson prezentate în excelentele discursuri susținute în cadrul TED, am cumpărat cartea cu așteptări mari. Din primele 50 pagini m-a cuprins oarecum un sentiment de dezamăgire probabil pentru că aveam planuri mari cu informațiile primite și ele se încăpățânau să fie destul de concrete ca să le pot aplica. Pe lângă asta, în cele 10 capitole are multe părți în care în paragrafe consecutive informația de bază se repetă și se repetă și se repetă... înțelegeți ideea. Uneori e bun acest procedeu pentru fixarea cunoștințelor dar aici mi se pare că și-a depășit utilitatea.

Vă ziceam că nu regret că am citit-o și asta pentru că e bine documentată și îți dă informații de multe tipuri. Unele sunt cunoștințe generale, unele te îndreaptă spre zone de unde să afli mai multe despre ce te interesează, găsești o mulțime de exemple și studii de caz despre educația realizată mai progresist și multe altele. E o carte densă și trebuie să înțelegi că nu te va interesa la fel de mult toată informația de la cap la coadă. Unele capitole le vei aprecia mai mult sau chiar unele paragrafe doar îți vor da ce ai căutat de fapt când ai luat cartea în mână. Dar nu prea ai ce face decât să treci prin tot ca să dai de paragrafele respective.

Să vă trec puțin prin conținut. Cartea începe cu setarea unui cadru prin prezentarea lumii actuale și a modului în care oamenii învață în zilele noastre. O să te recunoști cu siguranță în tiparul persoanei care a suferit la școală din variate motive: profesorii nu au acordat destul interes, a fost prea multă teorie, nu ți s-au încurajat talentele, nu ți s-a stimulat creativitatea, multe ore erau pur și simplu plictisitoare. Autorul argumentează necesitatea unei revoluții a educației pentru a depăși sistemul mecanizat pe care îl urmăm în ziua de azi, atât în școli cât și în majoritatea companiilor. E prezentat din punct de vedere istoric care au fost marile pietre de hotar care au făcut ca educația de azi să arate așa. Sunt explicate și lămurite foarte multe concepte pe care le înțelegem și le folosim greșit precum: educație, creativitate, cultură, lider creativ. Soluțiile oferite în carte sunt mai mult generale și sunt pe bază de principii de aplicat, nu pași concreți. Pentru cei care chiar sunt în sistemul educațional și au breșe prin care pot aduce schimbări, e neapărat să fie pe lista de citit. 

Am pescuit câteva idei prezentate de autor, pe care le consider nu neapărat ceva foarte nou în domeniu, dar util de avut în vedere dacă ne dorim să creăm schimbări la orice nivel în ceea ce privește educația:

•         E necesar să avem în vedere că educația are un triplu rol: individual, cultural și economic. Altfel spus, ea trebuie să ne asigure o dezvoltare personală potrivită, să ne ofere o înțelegere profundă a lumii și să ne dea abilități cu ajutorul cărora să fim productivi și să câștigăm bani.
•         Educația formală așa cum există ea astăzi în toate sistemele educaționale de stat nu este de ajuns pentru dezvoltarea potrivită a copiilor pe toate cele 3 roluri.
•         Educația în instituțiile de stat de cele mai multe ori e bazată pe cunoștințele lingvistice și cele din domeniile STIM – științe, tehnologie, inginerie și matematică, lăsând la o parte și considerând neimportante cele umaniste, artele și sportul. Astfel, copii nu sunt încurajați să își urmeze pasiuni și talente pentru că nu fac parte din disciplinele evaluate la finalul ciclului de studiu.
•         Orice are șansa de a fii creativ, indiferent de domeniul în care lucrează. Însă, de cele mai multe ori e necesar să existe un lider care să creeze și să încurajeze comportamentul creativ pentru ca acesta să poată fi exercitat aducând valoare.
•       Există modele de școli noi, care urmează tendințe actuale și se pliază pe nevoile de educație ale copiilor. Deocamdată nu foarte multe, dar există precedente care au succes deci se încurajează și alte inițiative de acest gen.
•      Ca să putem vorbi de o revoluție în educație, trebuie lucrat la gândirea creativă și așa vom putea trece de bariera educației formale actuale. 

Vă las aici și unul dintre discursurile TED ale lui Ken Robinson, e musai de văzut. De cât mai multe ori. Și de aplicat, dacă e cu putință.

Read More

IKIGAI

Părinții sau tutorii sunt cei care, din momentul în care suntem atât de maleabili ca ființă și fire ne induc niște principii și valori care formează comportamentele care stăruie de-a lungul timpului. Sunt binecuvântată cu o mamă care mi-a arătat ce înseamnă să îți asumi riscuri, să sfidezi ceea ce spune societatea că ar fi bine să faci, să îți păstrezi spiritul puternic indiferent de condiții și să ții tot timpul capul sus și cu un tată care mi-a arătat ce înseamnă să fii statornic și mi-a transmis dragostea pentru lectură, având de mică la îndemână o bibliotecă cu cărți diverse pe care să o explorez. Și amândoi mi-au arătat ce înseamnă hărnicia și munca grea. 

Am avut 2 modele puternice din care să aleg, unul antreprenor și unul angajat la aceeași companie de peste 30 de ani. Am văzut avantaje și dezavantaje de ambele părți. Am înțeles ce înseamnă să nu fii sigur de ceea ce aduce ziua de mâine dar să visezi mare și să simți în același timp siguranța de a avea un venit constant, realizate ambele prin muncă asiduuă. 

În momentul în care se naște în mintea noastră întrebarea ,angajat sau antreprenor, deja suntem pe drumul cel bun. În clasa a XI-a am avut un subiect la școală care se numea Antreprenoriat, explicat de un profesor foarte tânăr, abia cu minimă experiență de muncă ca angajat și deloc ca întreprinzător. Sunt destul de convinsă că nimeni nu a înțeles de fapt despre ce e vorba în subiect. Dar simplul fapt că a născut în mintea noastră ideea că ,,aș putea fi altceva decât angajat, există și o altă cale,, e un pas înainte. Eu, una dintre norocoșii care au acasă un exemplu viu și a ceea ce înseamnă antreprenoriatul dar și angajarea, am început să adâncesc ideea în mintea mea, fiind foarte atentă la motivațiile personale, libertățile pe care ți le oferă, cât de mult te ajută în împlinirea scopului personal. Chiar dacă susțin din tot sufletul antreprenoriatul, nu o să susțin niciodată că statutul de angajat nu poate fi potrivit pentru cineva atât timp cât e sigur că e ceea ce își dorește și i se potrivește. 

Japonezii au un concept care se numește ikigai și se traduce prin ,,motivul pentru a fi,, sau o traducere care îmi place foarte mult este,,motivul pentru care te ridici dimineața din pat,,. Pentru a găsi fericirea, fiecare ar trebui să își descopere propriul ikigai. E un proces complex, care necesită multă cunoaștere de sine și introspecție, dar până la urmă are beneficii imense pentru că îmbunătățește enorm calitatea vieții. 

Într-un discurs TED, Dan Buettner spunea despre persoanele din Okinawa care au o medie de viață mult mai ridicată decât restul lumii că unul dintre motivele pentru care se întâmplă asta e că și-au găsit ikigai-ul. O practică sănătoasă de viață ar fi în primul rând căutarea lui. La nivel teoretic, arată precum în schema de mai jos:

Să nu credeți vreun moment că aș fi știut la vremea respectivă de existența acestei noțiuni și modalitățile care stau la baza descoperirii lui în propria viață, dar printr-un proces mai degrabă interiorizat decât conștient mi-am răspuns la întrebările:

1. Ce îmi place la nebunie să fac? 

2. Sunt bună la asta? 

3. Aș putea fi plătită pentru asta? 

4. Este ceva util pentru umanitate? 

Probabil că urmând pasiunea mea pentru educație, o muncă în sistemul educațional ca profesor ar fi fost prima și cea mai validă variantă. Să îmi aleg un domeniu în care să excelez și să scot generații de copii care să ducă mai departe ceea ce știu de la mine și să exceleze și ei la rândul lor. Dar în ziua de astăzi, cu aceleași metode învechite, cu un sistem educațional profund defect, cu tineri pentru care ,studying, se traduce prin ,student dying, am realizat că nu e modul cel mai bun de a realiza ce îmi doresc. Sistemul educațional are nevoie de o schimbare din rădăcină, una majoră, care să se muleze pe modul în care funcționează și gândesc copii din ziua de azi, ceea ce îi animă și le trezește interesul. Iubind educația, cum poți să faci ceva ce ți se pare nerelevant și inechitabil? Dacă examinezi la fel o pasăre, un pește, o maimuță și un elefant, cerându-le să urce într-un copac, vei pierde din vedere abilitățile la care unii dintre ei sunt foarte buni, dar nu se încadrează în standardele tale. 

Citeam despre Einstein și viața lui și mi-a atras atenția informația conform căreia el nu a terminat de fapt școala și că se descurca destul de prost, în ciuda cunoscutei lui inteligențe. Și același tipar se repetă cu mai multe persoane care au cunoscut succesul, cunoscute pentru faptul că sunt foarte buni într-un domeniu, dar nu s-au adaptat în sistemul de învățământ de la vremea lor. Einstein spunea: ,Şcoala m-a dezamăgit şi eu am dezamăgit şcoala. Mă plictisea. Profesorii se comportau ca şi nişte sergenţi. Eu doream să învăţ ce doream eu să ştiu, iar ei voiau să învăţ pentru examen. Din această cauză eu nu valoram nimic, şi de multe ori mi-au sugerat să plec. Simţeam cum setea mea pentru cunoaştere era ştrangulată de către profesorii mei; notele erau singura lor metodă de evaluare. Cum poate un profesor să înţeleagă un tânăr cu un asemenea sistem?,. 

E deja bine cunoscut și trebuie să înțelegem faptul că tinerii au altă scară de valori, alte interese dar la fel ca toți oamenii, doresc să fie foarte buni la ceva și să lase ceva în urmă. Și rolul unui îndrumător, unui educator, este să găsească lucrurile pe care ei și le doresc cu adevărat și să îi ajute să construiască pe ele. Nu neg existența unor profesori foarte buni, chiar și în acest sistem bolnav, însă eu am simțit nevoia de a aduce o schimbare și am decis că pot face acest lucru mai bine din exterior.

Am avut o revelație care m-a făcut să simt că am greșit foarte mult în școală, dar mai ales că sistemul mi-a greșit și este greu să modifici ce ți-a fost inoculat in zeci de ani. Citind cartea lui Malcolm Gladwell, am descoperit că există ceea ce el numește ,regula celor 10.000 de ore,. Petrecând 10.000 de ore exersând o abilitate, având un minim de talent la bază pentru ceea ce îți dorești să devii, ajung un expert în acel domeniu. Exemplele sale erau multiple, de la jucători de sporturi fizice, jucători de șah, magnați în domeniul calculatoarelor sau chiar formația Beatles, regula se aplică. 

Să vedem, ce am învățat eu în școală, care era scopul meu? Lucrul pe care mi-l doream cel mai mult era să știu tot, absolut tot! Ceea ce școala traducea prin note maxime. Mult timp am fost șicanată de sora mea și chiar de tatăl meu pentru faptul că ,toceam, adică învățam pe rupte cuvânt cu cuvânt fără să mă ajute foarte mult ca formare intelectuală. Și câtă dreptate aveau, am realizat mult prea târziu. Așa că, 12 ani x aproximativ 170 zile de cursuri x 6 ore pe zi (nici nu mai calculez orele de studii de acasă), ajungem la 12.240 de ore în care eu m-am perfecționat în a știi foarte bine să învăț mecanic, fără a încerca să construiesc pe un talent pe care probabil îl aveam ascuns în mine. Am rămas tristă și cu un gust amar dar și cu o dorință de a schimba acest lucru pentru alte persoane.  

Într-un final, mi-am găsit răspunsurile la întrebările de mai sus: 

1. Îmi place să educ oameni (tineri și adulți), să aduc o schimbare modului în care se realizează învățarea; 

2. Experiențele anterioare mi-au demonstrat că sunt bună la asta, poate ar fi bine să îmi găsesc mai multe oportunități care să clarifice acest lucru; 

3. Cu siguranță aș putea fi plătită pentru asta și, eliminând varianta de a fi profesor angajat în sistemul educațional actual, am ales varianta de a fi antreprenor în educație, să creez oportunități de învățare care să fie conforme cu stilul de învățare și care să dezvolte abilități nu doar o bază de cunoștințe teoretice; 

4. Consider că este foarte util, educația e un element important pentru dezvoltarea oamenilor, îi ajută să fie mai atenți la rolul lor în lume, să își dezvolte abilități care să le permită să își atingă potențialul lor maxim și să își îndeplinească propria lor misiune în viață. 

Read More

Ad vitam aeternam

Mintea umană funcționează într-un mod spectaculos... Avem atâtea experiențe în decursul vieții și totuși, după un algoritm deloc logic ci sentimental, ea alege ce să păstreze pe parcursul timpului și ce să înmagazineze în locuri doar de ea știute. Într-un film animat pe care l-am văzut, amintirile noastre erau fiecare câte o bilă rotundă, viu colorată, precum cele de sticlă cu care ne jucam în copilărie. Fiecare bilă conținea un moment din viața noastră, mai mult sau mai puțin important pentru parcursul ei. Cele mai multe dintre ele, ca să nu încarce conștientul, erau trimise undeva, spre depozitare, într-un cotlon al minții noastre, însă erau acolo, pentru a fi accesate la nevoie, deși rareori mai facem asta. Poate atunci când căutăm mai adânc răspuns la unele comportamente, ale noastre sau ale altora din jurul nostru, când vrem răspunsuri cu privire la felul nostru de-a fi și de-a relaționa cu alții mai apelăm la ele. Însă, o altă categorie de bile, cele mai frumoase și strălucitoare, se aflau într-un rastel special, revenind în mintea noastră în mod curent. Acestea sunt cele care ne formează personalitatea de-a lungul vieții, așa cum meșterul modelează în lut. Ne creează pe noi, cei de astăzi. 

O astfel de amintire este pentru mine cea de la o vârstă fragedă, să fii avut vreo 5 ani, nici nu mai țin minte cu exactitate, însă multe alte detalii sunt prezente în mintea mea ca și cum ar fi fost ieri. În curtea casei, alături de obiecte dragi mie cumpărate de o mamă grijulie și iubitoare, eram eu, cea decisă că cel mai bun joc este cel pe care ți-l creezi tu. Jocul meu includea câteva cărți școlare, citite, răsfoite și mâzgălite de mine, un copil precoce, care știa deja să citească și adora să învețe lucruri noi, mai ales cele peste limita lui de înțelegere, foi, creioane, carioci și o tablă mică, neagră, cu cioturi de cretă cu care scriam până se sfărâmau în mâna mea. Iubeam învățatul și îmi plăcea să dau mai departe ce știu. Așa că, în fața unor copii imaginari sau uneori a jucăriilor de pluș care stăteau cuminte înșirate, predam elemente de bază în gramatica limbii române sau cuvinte în limba franceză, scriind mărunt cu creta pe tabla mică, atât de mult ștearsă, încât abia se mai înțelegea ceva pe ea. Puțin timp mai târziu, părinții mei fiind plecați de acasă, am încercat eu scrisul cu creta și pe mobilierul din dormitor. Aveam mai mult loc să îmi desfășor ,lecțiile, astfel... Însă oricât am încercat să șterg, urmele au rămas și consecințele au urmat. Am rămas tot la tabla minusculă, insuficientă pentru multele informații pe care le aveam de împărtășit cu elevii mei inanimați. 

Când m-am regăsit mult mai târziu în viață în momentul în care caut sens și doresc să îndeplinesc misiunea pentru care sunt aici, primul gând mi-a sărit către acel copil, deși timid și anxios, care își dorea mai mult decât orice să schimbe lumea prin educație. Știu că am lăsat mult prea mult din interesele și felul de-a fi al acelui copil să se piardă în timp, dar știu și că am să-l regăsesc și am să îl fac fericit. 

Read More