Mereu am spus ca ma voi numi 'vesnicul voluntar'. E incredibil cate avantaje si beneficii iti aduce, contrar opiniei multor oameni, cum ca ar fi o pierdere de vreme. De ce ar fi timp irosit? E drept ca nu iti aduce bani (nu pe loc!) dar te ajuta atat de mult sa te dezvolti incat chiar si rezultatele financiare vor aparea.
In timpul facultatii unii imi spuneau ca sunt fraiera pentru ca 80% din timpul meu era alocat unei organizatii de tineri. Acum inteleg si ei din ce in ce mai bine cu ce m-a ajutat experienta de atunci si pot concretiza niste beneficii clare punand in comparatie nivelul meu de dezvoltare de acum fata de al celor care nu au avut activitati extra-scolare. Experienta mea de voluntariat nu s-a incheiat acolo si sunt absolut sigura ca voi face asta toata viata.
Voluntariat inseamna sa faci ceva in mod constient, din proprie initiativa. Sa iti exprimi o vointa, chiar sa iti impui o vointa, sa fii autoritar. Un lucru interesant de stiut este ca in trecut voluntariat inseamna sa faci serviciul militar fara a fi obligat. De aici eu inteleg ca un voluntar este o persoana cu un ideal precis, curajoasa, care pune interesele generale mai presus de ale sale, care sustine o cauza si ii face si pe altii sa lupte pentru acea cauza. Nu vi se pare ca e o descriere buna a unui lider? Deci, un prim beneficiu al voluntariatului e ca te ajuta sa devii un lider, am simtit asta pe propria piele.
Cand te implici in activitati de voluntariat, alegi cu atentie in ce iti vei investi timpul, iti stabilesti care este genul de oameni alaturi de care ai vrea sa desfasori activitati, analizezi bine aceste lucruri. Pentru mine aceasta analiza a insemnat stabilirea clara a unui set de valori si a unor principii bine fundamentate pe care sa le urmez in viata, pe baza carora sa actionez. Chiar daca le ai stabilitate deja, sunt sigura ca vei gasi activitati in care sa te implici si care sa te ajute sa iti urmezi propriile valori.
In liceu eram cunoscuta ca o fata foarte timida si retrasa. De multe ori, ma roseam si daca trebuia sa prezint o lucrare in fata clasei. In fata clasei... cei alaturi de care eram impreuna minim 40 de ore pe saptamana... si cu toate astea ma emotionam cumplit! Incepand inca de atunci sa am diverse activitati care m-au ajutat sa devin o persoana mult mai sociabila, mi-am imbunatatit foarte mult abilitatile de comunicare. La facultate am reusit cu adevarat sa imi inving frica de a vorbi in public dupa ce la prima conferinta nationala a unei organizatii de tineri am prezentat niste idei in fata a 400 de oameni (din care cunosteam vreo 20) iar in momentul de fata e o adevarata placere sa vorbesc in fata oamenilor, chiar daca ii cunosc de 2 minute! Am dezvoltat incredere mult mai mare in mine, iar lucrand foarte mult cu oameni de o diversitate incredibila, am invatat sa ii apreciez pe fiecare pentru ceea ce sunt.
Am observat ca in ziua de astazi majoritatea tinerilor termina o facultate si nu se pot angaja deoarece nu au experienta si mai ales pentru ca nu au dezvoltate anumite abilitati necesare la locul de munca pe care si-l doresc. O activitate potrivita de voluntariat pe perioada studiilor te poate ajuta sa iti dezvolti abilitatile de care ai nevoie si poate fi trecuta ca experienta in CV. Un angajator ca aprecia cu siguranta faptul ca ai o viata activa, sa stii ca iti setezi obiective mai realiste in viata, ca iti asumi responsabilitati si realizezi ceva cu propriile maini, ca banii nu sunt singura ta motivatie in viata, ca ai valori bine stabilite.
Un alt avantaj este faptul ca poti sustine o cauza in care crezi, poti sa ajuti comunitatea in care traiesti. Stii ce spunea Ghandi: "fii schimbarea pe care vrei sa o vezi in lume". Daca noi nu facem nimic pentru a imbunatati lucrurile din jur, cine sa o faca? Prin exemplul tau poti sa le insufli si altora interes fata de problemele comunitatii, de orice fel ar fi: sociale, culturale, ecologice, iar unde se aduna mai multi exista sanse mai mari sa se rezolve problemele.
Pentru mine, voluntariatul inseamna mai ales sa invat mereu lucruri noi si sa interactionez cu oameni noi, dar si sa apreciez lucrurile marunte din viata pentru a ma bucura de tot ceea ce se intampla in jurul meu. Va doresc tuturor acelasi lucru!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu