joi, 23 martie 2017

Cum am reușit să citesc mai mult


Deși în mod curent aud fraza: „Eu nu am timp să mai și citesc pe lângă toate lucrurile pe care le fac”, am decis să nu îi dau crezare și să găsesc cel mai bun sistem prin care aș putea citi mai mult. Mi-am zis că dacă îl găsesc și funcționează, îl dau mai departe și poate, în timp, ca efectul fluturelui, lumea va citi mai mult și vom fi o societate mai bună. Idealist, nu?
N-aș zice că am devenit o expertă sau că sistemul e genial. Recunosc că merită îmbunătățit și că accept oricând noi idei de implementat. Dar pentru mine rezultatele vorbesc de la sine. Pentru că depășesc o carte pe săptămână, sunt mulțumită și tind spre supremul 80-90 de cărți pe an cu care se laudă pe drept Stephen King, deși totuși ține de meseria lui și poate nu e corectă comparația.
Sunt câțiva simpli pași cu care am început și care au avut un efect mai mare decât m-am așteptat. Cred că e rezultatul unei sinergii a acțiunilor mele, efectele au fost amplificate datorită faptului că am acționat simultan pe mai multe planuri.


Ce vă propun să încercați, garantând că n-aveți decât de câștigat:

  1. Mai lăsați la o parte rețelele sociale, că n-ajută la multe. Doar pentru că are “social” în denumire nu înseamnă că ne facem mai sociabili. Dimpotrivă, devenim mai închiși, mai puțin empatici și mai puțin dispuși să avem de-a face cu persoane față în față. Un studiu al Nielsen bazat pe date din 2016 arată că în medie petrecem săptămânal 5 ore jumătate pe rețelele sociale. E drept că studiul nu e făcut fix pe români dar nu e ca și cum noi nu am avea calculatoare, telefoane inteligente sau una dintre cele mai rapide rețele de internet din lume. Premisele sunt acolo, hai să recunoaștem. Dacă scădem măcar 2 ore de stat pe rețele sociale pe săptămână, am mai scos timp de vreo 60-100 de pagini, în funcție de viteza la citit. 
  2. Să zicem și de celelalte distracții vinovate: TV, jocuri. Cum zicea bunica în simplitatea ei: „tot ce-i cu măsură e bun, ce-i peste, strică”. Eu am renunțat la televizor, că am simțit că îmi strică mintea și e greu și obositor să mai discerni ce-i bun de luat din programele din ziua de azi. De jocuri nu mă las, pentru simplul fapt că îmi plac. Dar le joc cu măsură. Așa că mi-am făcut berechet timp de citit în perioada în care aș fi stat lipită de ecrane. 
  3. Mai multe medii prin care să parcurgi cărțile. Cărțile scrise sau audio, format fizic sau ebook, m-am obișnuit cu toate astfel încât să am posibilitatea de a le avea la îndemână oricând. Același Stephen King spune că aproximativ 10 din cărțile dintr-un an le-a parcurs sub format audio, ascultate în mașină sau la căști în plimbări. Pe mine mă ajută enorm și ebook readerul pe care îl am la îndemână în geantă oriunde aș fi, așa că mai găsesc câteva minute sau chiar ore de citit când aștept la rând sau pierd timp prin oraș între alte activități. 
  4. Stabilirea de obiective și realiste și îndrăznețe. Chiar nu am vrut să fac să sune ca de la un consultant sclifosit, dar mai cinstit de atât nu am putut să o spun. Eu utilizez un sistem pe platforma Goodreads unde îmi pun obiectiv la începutul anului, și apoi urmăresc cu mare satisfacție cum îmi depășesc obiectivele preconizate. Îmi place să fiu foarte realistă la început ca să nu am o dezamăgire dacă nu îmi iese și apoi să mă surprind trăgând tare și depășind cu mult ce mi-am stabilit inițial. Mie îmi iese, voi trebuie să încercați ce funcționează mai bine conform sistemului vostru intern de motivare. 
  5. Citiți ce vă place, când vreți voi. Nu știu de ce am lăsat asta printre ultimele, că e cât se poate de importantă. Am auzit-o de prea multe ori pe aia cu copii stricați din școală că au fost obligați să citească ce nu le-a plăcut și când nu au avut dispoziție pentru asta. Oricât de mult mi-ar place cititul, tot am momente când nu am chef. Deloc. Sau nu am chef de cartea aia. Și atunci s-a ajuns la faptul că am vreo 4 cărți începute în orice moment, să se potrivească perfect cu nevoile mele și starea mea emoțională în momentul în care mă pun să citesc. 
  6. Ajută și să ai la dispoziție ce să citești. Așa că împrumută cărți de la bibliotecă sau prieteni (ca să te motiveze să le citești faptul că trebuie să le dai înapoi), cumpără foarte informat (pe bază de recomandări sau citind în librărie părți din carte să fii sigur/ă că e pe gustul tău). 
Nu știu mai multe, că dacă aș ști v-aș spune, dar sper să ajute și cele de mai sus. 
Și nu uitați că realitatea e chestia aia enervantă care se întâmplă când nu citești.



Share:

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Categorii

Ce le-a mai plăcut altor cititori: