vineri, 10 februarie 2012

Regula de aur a lui Ziglar


Prea mult am auzit si am citit in ultimul timp despre reguli care trebuie urmate pentru a avea succes, pentru a reusi in diverse activitati pe care le intreprindem.
     Probabil am sanse sa gasesc o lista de genul acesta pentru orice... Unele sunt chiar de ajutor si exprima lucruri pe care e usor sa le aplici iar altele sunt doar enumerari ale unor lucruri care par ‚de bun simt’. De exemplu, cele mai importante si des intalnite reguli pentru a slabi vor fi sa nu te infometezi si sa faci exercitii fizice... Le stiam deja, doar ca inca nu le-am privit din punctul asta de vedere si nu le-am pus intr-o lista.
    Incepand sa citesc „Dincolo de varf” a lui Zig Ziglar, am dat de una dintre cele mai interesante reguli la care merita meditat putin. O numeste ‚regula de aur’.
    Daca e sa privim din alt punct de vedere, si anume religios si filozofic, regula de aur se refera la un principiu etic, moral care se poate traduce prin ‚ce tie nu iti place altora nu face’ sau ‚iubeste-ti aproapele mai mult decat pe tine insuti’. Cu alte cuvinte, sa faci altora doar ceea ce consideri tu ca e bine (notiunea de ce e bine si moral poate diferi enorm de mult de la o persoana la alta, dar nu voi dezbate asta aici) si sa faci mai mult pentru altii decat faci pentru tine.
               Ziglar a aplicat asta la sfera afacerilor. Cum suna regula de aur din perspectiva lui?
               Sa ii ajuti pe cei din jurul tau mai mult decat te ajuti pe tine, daca ii ajuti sa aiba succes cu siguranta si tu vei avea mai mult. Un exemplu relevant oferit de el e al unui om de afaceri, care realiza investii in diverse domenii. Daca in urma analizarilor efectuate reiesea ca afacerea merita o investitie cu suma X pentru un procent de 11-12%, el investea aceeasi suma pentru un procent de 9%. Care era motivatia lui?
In cel de-al doilea caz, implicarea lui e la fel de mare insa multumirea proprietarului afacerii e si mai mare fata de primul caz. Va lucra mai bine si va avea rezultate mai mari. Astfel incat, cand tragi linie ajungi sa observi ca 9% dintr-un profit mai mare reprezinta mai mult decat 12% dintr-un profit mai modest. Si asta datorita faptului ca initial ai ales sa faci pentru altii mai mult decat pentru tine, urmand sa culegi rezultate mari pe termen lung.
            Tot Ziglar sustine ca unul dintre factorii care iti arata ca ‚esti in varf’ adica ai atins succesul, este chiar faptul ca pentru tine fericirea adevarata apare atunci cand faci diverse lucruri pentru ceilalti.

Merita aplicat! Eu imi doresc sa ajung in varf, voi? J


Share:

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Categorii

Ce le-a mai plăcut altor cititori: