Un rege din Africa avea un prieten bun alaturi de care a copilarit. Acest prieten avea obiceiul de a privi fiecare situatie prin care trecea (fie pozitiva fie negativa) intr-un mod aparte, prin remarca: E bine!
Intr-o zi, regele si prietenul sau se aflau la vanatoare. Prietenul incarca si pregatea pusca pentru rege. Probabil acesta a gresit ceva in proces, pentru ca una dintre pusti a zburat degetul aratator al regelui in momentul in care acesta a tras.
Examinand situatia, prietenul a remarcat precum se o facea tot timpul: "Este totul bine!" Regele a replicat imediat: "Nu, nu este deloc bine!" si si-a trimis prietenul la inchisoare.
Peste un an, regele era la vanatoare intr-o zona de care trebuia sa se fereasca. A fost capturat de canibali care l-au dus in satul lor. L-au legat bine, au adunat lemne de foc si s-au pregatit sa il gateasca cu un festin. Cand s-au apropiat sa aprinda lemnele asezate sub rege, au observat ca avea un deget lipsa.
Fiind superstitiosi, acestia nu mancau decat persoane intregi fizic, altfel erau pedepsiti de zei. La-u eliberat pe rege si l-au lasat sa plece. Pe drumul spre casa, regele si-a amintit de evenimentul in care si-a pierdut degetul si i-a parut rau pentru modul in care l-a tratat pe prietenul sau.
A mers imediat la inchisoare pentru a vorbi cu prietenul sau. "Ai avut dreptate", i-a spus, "a fost bine ca mi-am pierdut degetul atunci". I-a povestit tot ceea ce s-a intamplat. "Am gresit enorm ca te-am trimis la inchisoare, te rog sa ma ierti."
"Nu", raspunse prietenul, "este totul bine!"
"Cum poate sa fie bine faptul ca mi-am trimis cel mai bun prieten la inchisoare pentru un an?"
"Daca nu eram in inchisoare, as fi fost cu tine."
Trecem deseori prin momente grele carora nu le intelegem rostul si ne consumam prea mult pentru lucruri pe care nu le putem schimba. Cum ar fi sa ne spunem "Este totul bine" si sa trecem mai departe, pastrand o atitudine pozitiva?
Am pretui mai mult momentele frumoase, am trece mai repede peste cele grele, am gasi mai usor si mai repede solutiile necesare. Deci, este totul bine!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu